Connect with us

Economie

Aprovizionarea cu apă în cultura grâului de toamnă, în limite satisfăcătoare şi apropiate de optim în perioada 21-27 noiembrie

Published

on

Aprovizionarea cu apă în cultura grâului de toamnă, în stratul de sol 0-50 cm, se va situa în limite satisfăcătoare şi apropiate de optim, în cea mai mare parte a zonelor de cultură, relevă prognoza agrometeorologică publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), pentru perioada 21-27 noiembrie 2020.

Cu toate acestea, se vor înregistra deficite de umiditate în sol în Dobrogea, local centrul, estul, nordul, nord-estul, sudul şi sud-estul Munteniei, sudul, centrul şi estul Olteniei, sud-estul, sudul, estul şi izolat centrul Moldovei, dar şi în sud-vestul Crişanei.

Potrivit prognozei, în perioada menţionată, ritmurile biologice la culturile de câmp se vor desfăşura în general normal, în cea mai mare parte a ţării. „Uniformitatea şi vigurozitatea plantelor va fi bună şi medie, respectiv medie şi slabă în semănăturile tardive şi pe arealele unde se vor menţine deficite de umiditate în sol. Sub aspect fenologic, orzul şi grâul de toamnă îşi vor definitiva germinarea (100%), continuându-se totodată răsărirea şi formarea frunzei a treia (10-100%), precum şi înfrăţirea (10-70%), în toată zona agricolă. În funcţie de data semănatului, la rapiţă se vor semnala fazele de răsărire (60-100%) şi creştere a frunzelor (8-12 frunze), pe aproape întreg teritoriul”, susţin agrometeorologii.

De asemenea, pomii fructiferi şi viţa-de-vie se vor afla la îngălbenirea şi căderea frunzelor în majoritatea plantaţiilor, speciile fiind pregătite şi adaptate la condiţiile de iernare.

Potrivit ANM, lucrările agricole în câmp (arături, fertilizări, lucrări de întreţinere în vii şi livezi) vor evolua pe ansamblu în bune condiţii, exceptând zilele cu precipitaţii. Specialiştii ANM recomandă administrarea îngrăşămintelor minerale complexe la speciile de toamnă înfiinţate în epoca optimă, efectuarea lucrărilor de întreţinere în plantaţiile pomi-viticole, Finalizarea lucrărilor de eliberare a terenurilor agricole de resturile vegetale şi continuarea efectuării arăturilor adânci de toamnă.

Din punct de vedere termic, în această perioadă va predomina un regim termic al aerului în general normal, în cea mai mare parte a ţării. Temperatura minimă a aerului se va încadra între -9 şi 5 grade Celsius pe întreg teritoriul, valorile cele mai scăzute înregistrându-se în depresiunile din estul Transilvaniei, unde vor fi condiţii pentru producerea îngheţului la suprafaţa solului.

În perioada menţionată, se întrevăd precipitaţii predominant sub formă de ploaie, dar şi mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare), însoţite de intensificări ale vântului, la scara întregii ţări.

Evoluţia stării de vegetaţie pentru perioada estimată utilizează prognoza meteorologică pe scurtă/medie durată asociată cu informaţiile fenologice colectate săptămânal prin monitorizarea principalelor culturi agricole din România situate în apropierea staţiilor meteorologice cu program agrometeorologic din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie. AGERPRES

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Economie

Procedura pentru acordarea eșalonării la plată simplificate, publicată în Monitorul Oficial

Published

on

By

Contribuabilii pot depune prin mijloace electronice de transmitere la distanță, începând de astăzi,  cererile pentru accesarea eșalonarii la plată simplificate.
        În Monitorul Oficial al Romaniei nr. 1104 din data de 19 noiembrie 2020, a fost publicat Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 3896/2020 prin care a fost aprobată procedura de acordare a eșalonării la plată de către organul fiscal central, în formă simplificată.
        Modelul cererii de eșalonare la plată este prevăzut în Anexa nr. 1 la Procedura de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central și poate fi descărcat pe pagina de internet a A.N.A.F., accesând pentru notificare – link-ul  http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/formulare/C_OPANAF_3896_2020.pdf.
        Contribuabilii persoane fizice și juridice pot accesa eșalonarea la plată simplificată, pe o perioadă de cel mult 12 luni, pentru obligațiile fiscale principale și accesorii datorate după data declarării stării de urgență.
        Pentru a accesa eșalonarea la plată simplificată nu este necesar să se constituie garanții, ci trebuie doar îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:
        a) să se depună o cerere până la data de 15 decembrie 2020 inclusiv, sub sancțiunea decăderii. La cerere, se poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare;
        b) să nu se înregistreze obligații fiscale restante la data declarării stării de urgență, nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală. În cazul în care, la data stării de urgenţă se înregistrează astfel de obligaţii fiscale restante, acestea trebuie stinse până la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
        c) să nu fie în procedura falimentului;
        d) să nu fie în dizolvare;
        e) să fie depuse toate declarațiile fiscale până la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
        f) să nu se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 și 26 din Codul de procedură fiscală. Prin excepție, dacă actele prin care s-a stabilit răspunderea sunt definitive în sistemul căilor administrative și judiciare de atac, iar suma pentru care a fost atrasă răspunderea a fost achitată, condiția se consideră îndeplinită.
        Pe perioada eșalonării la plată se pot depune două cereri de modificare a eșalonării la plată – în situația în care se dorește includerea în eșalonare a obligațiilor care constituie condiție de plată, precum și două cereri de menținere a valabilității eșalonării la plată – în cazul în care a fost pierdută valabilitatea eșalonării la plată, ca urmare a neîndeplinirii conditiilor.
        Cererea de eșalonare la plată se soluționează în termen de cel mult 5 zile de la data depunerii acesteia.  La cerere nu se anexează alte documente, în afara propunerii de grafic de eșalonare și nici nu este necesară constituirea de garanții.
       

        De asemenea, reamintim tuturor contribuabililor de facilitățile fiscale pe care le pot accesa pentru conformarea la plata obligațiilor fiscale, detaliate în anexa la comunicatul de presă:
•        Eșalonarea la plată conform Codului de procedură fiscală
•        Anularea obligațiilor de plată accesorii
•        Restructurarea obligatiilor bugetare

                 
        Informații suplimentare se pot obține utilizând Formularul de contact disponibil pe pagina de Internet a instituției noastre: www.anaf.ro sau telefonic, prin contactarea Serviciului de asistență telefonică a contribuabililor – Call-center, la nr. de telefon 031.403.91.60.

        Asigurăm toți contribuabilii de întreaga disponibilitate a Agenției Fiscale de a oferi asistență pentru indentificarea soluțiilor optime, în vederea conformării fiscale voluntare!


Continue Reading

Economie

Olandezul Jan Kees Martijn este noul şef al misiunii FMI pentru România

Published

on

By

Noul şef al misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru România este olandezul Jan Kees Martijn, a anunţat, vineri, reprezentantul regional al FMI pentru Europa Centrală şi de Est, Nadeem Ilahi, într-un comunicat transmis AGERPRES.

„Sunt foarte încântat să anunţ că Jan Kees Martijn a fost numit noul şef al misiunii FMI pentru România. Jan Kees Martijn a preluat noua sa poziţie în data de 19 noiembrie 2020, înlocuindu-l pe Jaewoo Lee, care va primi un nou post conform politicilor interne ale organizaţiei financiare internaţionale”, a declarat Nadeem Ilahi.

Jan Kees Martijn este cetăţean olandez şi în prezent este şef de misiune pentru România şi Serbia, şef al diviziei sud-est a departamentului european şi până de curând a fost şeful misiunii pentru Albania. Înainte de a se alătura FMI, Jan Kees Martijn a fost profesor de economie internaţională la Universitatea din Amsterdam şi deţine un doctorat în economie.

Acesta îl înlocuieşte pe sud-coreeanul Jaewoo Lee, care a fost numit în funcţia de şef al misiunii FMI pentru România şi Bulgaria începând din 7 decembrie 2017, când l-a înlocuit pe Reza Baqir.

În prezent, România nu are în derulare un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, însă instituţia financiară evaluează anual evoluţia economiei româneşti, în baza consultărilor pe Articolul IV. AGERRES

Continue Reading

Economie

Florin Jianu va fi preşedintele CNIPMMR încă patru ani

Published

on

By

Florin Jianu va conduce Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România încă patru ani, au decis membrii organizaţiei în cadrul celei de-a VIII-a Convenţii Naţionale a CNIPMMR, organizată vineri la Bucureşti.

Potrivit unui comunicat al Consiliului, transmis AGERPRES, preşedintele de onoare al entităţii va fi Ovidiu Nicolescu, în timp ce funcţiile de prim-vicepreşedinţi vor fi ocupate de: Marian Filimon – pe dezvoltare teritorială, Augustin Feneşan – pe dezvoltarea capacităţii instituţionale, Neculai Viţelaru – pe domeniul de dezvoltare patronală şi Ioan Mintaş – pe strategie şi imagine.

De asemenea, secretar general al CNIPMMR va fi, în următorii patru ani, Sterică Fudulea.

În cadrul celei de-a VIII-a ediţii a Convenţiei Naţionale a CNIPMMR a fost votată şi Strategia Consiliului pentru perioada 2020 – 2024, care vine cu o serie de acţiuni concrete de dezvoltare a organizaţiei pe o serie de paliere importante având patru mari obiective, respectiv: consolidarea capacităţii administrative şi instituţionale şi menţinerea reprezentativităţii naţionale a organizaţiei; promovarea şi protejarea intereselor IMM-urilor la nivel local, regional, naţional şi internaţional; constituirea unei imagini consolidate a CNIPMMR şi sporirea gradului de vizibilitate a organizaţiei; dezvoltarea unui portofoliu de acţiuni şi proiecte finanţate din fonduri nerambursabile şi/sau din fonduri proprii, care să sprijine dezvoltarea antreprenoriatului la nivel naţional şi să faciliteze educaţia, accesul la finanţare, accesul la pieţe şi internaţionalizare.

„Toate cele patru mari obiective vin cu 93 de acţiuni concrete de implementare ce vor fi întreprinse în următorii patru ani. Astfel, printre cele mai importante acţiuni din cadrul strategiei sunt înfiinţarea Ministerului Antreprenoriatului, Comerţului şi Digitalizării, Programul Romania Tech Nation, o nouă strategie pentru IMM 2030, Aplicarea ‘Testului IMM’ în procesul de elaborare a actelor normative care au impact asupra întreprinderilor mici şi mijlocii, pentru a se asigura un mediu favorabil iniţierii şi dezvoltării afacerilor, înfiinţarea liceelor de antreprenoriat sau introducerea unui nou tip de societate – societatea cu răspundere limitată de exerciţiu – SRL de Exerciţiu – pentru tinerii cu vârsta între 16 şi 18 ani”, se arată în comunicatul citat. AGERPRES

Continue Reading

Trending

Copyright © 2017 Zox News Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.