Connect with us

Life

Filmul „Freaky” s-a menţinut pentru al doilea weekend consecutiv în fruntea box-office-ului nord-american

Published

on

Comedia cu accente horror „Freaky”, lansată de Universal Pictures şi Blumhouse Productions, s-a clasat pe primul loc în box-office-ul nord-american pentru al doilea weekend consecutiv cu încasări de 1,22 milioane de dolari, obţinute din 2.057 de cinematografe, potrivit cifrelor publicate de compania Comscore, informează Xinhua.

Box-office-ul de weekendul trecut a fost cel mai scăzut de după redeschiderea cinematografelor din America de Nord în vara anului 2020, în contextul pandemiei de COVID-19. Marile studiouri de la Hollywood nu au lansat niciun film săptămâna trecută, iar singura lansare majoră de weekendul trecut a aparţinut filmului chinez de aventuri „Vanguard”, cu actorul Jackie Chan în rolul principal.

Comedia „Freaky” a obţinut încasări de 5,6 milioane de dolari după 10 zile de proiecţii în America de Nord.

Regizat de Christopher Landon şi avându-i în rolurile principale pe actorii Vince Vaughn şi Kathryn Newton, acest film, realizat cu un buget de producţie de doar 6 milioane de dolari, spune povestea unei adolescente de 17 ani care face fără voia ei schimb de trupuri cu un criminal în serie şi care se înscrie apoi într-o veritabilă cursă contra cronometru pentru a anula acel blestem.

Comedia „The War with Grandpa”, produsă de 101 Studios, s-a clasat pe locul al doilea cu încasări de 733.000 de dolari, obţinute din 1.688 de cinematografe, în cel de-al şaptelea weekend de proiecţii. Box-office-ul său din America de Nord a ajuns la 16,18 milioane de dolari.

Regizat de Tim Hill şi bazându-se pe romanul omonim scris de autorul de cărţi pentru copii Robert Kimmel Smith, acest film îl are ca protagonist pe actorul Robert De Niro, care are în palmares două premii Oscar. Intriga prezintă povestea unui elev din clasa a VI-a care depune mari eforturi pentru a-şi recâştiga dormitorul, după ce bunicul lui s-a mutat în locuinţa familiei sale.

Filmul „Let Him Go”, lansat de Focus Features, se află pe poziţia a treia cu încasări de 710.000 de dolari, obţinute din 1.907 de cinematografe, iar totalul său cumulat din America de Nord a ajuns la 7,92 de milioane de dolari.

Regizat de Thomas Bezucha şi inspirat din romanul omonim publicat în 2013 de scriitorul Larry Watson, acest thriller cu accente de western spune povestea unui şerif pensionar – interpretat de Kevin Costner, de două ori premiat cu Oscar – şi a soţiei sale – interpretată de Diane Lane -, care îşi părăsesc ferma din Montana pentru a-şi salva nepotul din ghearele unei familii periculoase care trăieşte în teritoriul Dakota, condusă de o femeie nemiloasă, Blanche Weboy, al cărei rol este jucat de actriţa Lesley Manville. AGERPRES

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Life

Joe Biden: care este meseria sotiei sale Jill?

Published

on

By

Jill Biden exerseaza de mai multi ani deja o meserie care o pasioneaza enorm si la care nu va renunta prea curand chiar daca a devenit Prima Doamna in urma alegerii presedinte a sotului sau.

Pe data de 20 ianuarie 2021 va deveni in mod oficial Prima Dama a Statelor Unite ale Americii. Jill Biden este impreuna cu Joe Biden, ales presedintele cu numarul 46 al Statelor Unite ale Americii, din anul 1975. Spre deosebire de sotul sau, Jill nu are nicio legatura cu lumea politica: Jill preda limba engleza la o universitate, in special imigrantilor si refugiatilor.

Inainte de a se pregati sa o succeada pe Melanie Trump, Jill Biden a traversat mai multe etape. In 1969 obtine bacalaureatul dupa care decide sa isi continue studiile in domeniul Comertului, pasionata fiind de moda. Insa, la scurt timp realizeaza ca aceasta filiera nu ii corespunde si decide, impreuna cu sotul sau de la acea vreme, sa se reintoarca pe bancile universitatii, unde studiaza Engleza ca materie principala.

Mai apoi, dupa un an sabatic, cauzat in special de divortul de primul sau sot, se lanseaza ca manechin…dupa care se reintoarce la Universitate unde obtine licenta in Arta, la Delaware. La scurt timp incepe cariera sa de profesoara de engleza si povestea sa de iubire cu Joe Biden. Obtine mai apoi un master in Stiintele Educatiei, in 1981, mai face un curs de Arta in 1987 dupa care un doctorat in Stiintele Educatiei in 2007. In ciuda faptului ca sotul sau a fost ales recent presedinte al Americii, va continua sa lucreze. Un gest simbolic pentru o First Lady.

Joe si Jill Biden, o prima intalnire in urma cu mai bine de 45 de ani

Jill si Joe Biden s-au intalnit in anul 1975 dupa care si-au oficializat povestea de dragoste in anul 1977, la capela Natiunilor Unite situata in New York. La acea vreme, extrem de tanara, pe Jill nu  a deranjat-o deloc sa se ocupe de cei doi fii ai lui Joe, Beau si Hunter, ramasi orfani de mama in urma unui accident teribil. In plus, cei doi, pe langa faptul ca si-au pierdut mama, au pierdut si o sora, pe Naomi, de doar cateva luni. Abia dupa cinci ani de la aceasta tragedie Joe Biden a decis sa isi refaca viata. Impreuna, Joe si Jill au o fata pe nume Ashley Biden, nascuta pe data de 8 iunie 1981.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2017 Zox News Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.