Connect with us

Politică

USR Arad: Cerem ministerului soluții pentru bazinul Delfinul

Published

on

Deputatul USR PLUS Dan Sfărăilă a adresat o interpelare ministrului tineretului și sportului, prin care cere o soluție cât mai urgentă pentru redeschiderea bazinului de înot Delfinul.

Dan Sfărăilă, deputat USR PLUS Arad: „Astăzi, 23.11.2020, DJST Arad a dispus sistarea pe termen nedeterminat a activității la bazinul de înot Delfinul din municipiul Arad. Se pare că motivul invocat este apariția unor avarii la tavanul bazinului, de unde s-au desprins bucăți de lemn, existând riscul ca acestea să cadă și să-i rănească pe cei aflați în interior.

Pentru a remedia această problemă, până la efectuarea unor reparații de amploare, s-a identificat soluția amplasării unor plase de protecție, care au și fost montate, parțial. Din păcate, lucrarea nu a fost terminată, iar acum s-a dispus închiderea bazinului.

Printre utilizatorii bazinului Delfinul sunt trei cluburi sportive, la care activează în jur de 500 de sportivi, majoritatea copii și juniori. Aceștia nu mai au acum posibilitatea de a se antrena, cel de-al doilea bazin din municipiul Arad fiind și el închis, pentru reparații, de aproximativ jumătate de an.

Având în vedere cele de mai sus, am solicitat domnului ministru să-mi comunice când estimează că se va redeschide bazinul de înot Delfinul și care sunt măsurile pe care ministerul, în calitate de administrator, le va lua pentru remedierea problemelor respectivei baze sportive?

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică

Dorim acces la compartimentele din Primăria Arad

Published

on

By

Sunt aproximativ 20 de zile de când echipa de consilieri locali ai USR PLUS a solicitat administrației locale să i se facă o prezentare a compartimentelor din Primăria Arad. Nu am primit niciun răspuns, în afară de a ni se spune că această solicitare va fi discutată cu primarul.

Consilierii locali sunt chemați să decidă asupra problemelor locale. Atunci când ai o poziție minoritară, așa cum este ce a USR PLUS în CLM Arad, devine foarte important studiul proiectelor supuse dezbaterii de primar și majoritate. Trebuie să ne asigurăm că ele nu prezintă vicii și că nu vor prejudicia interesul arădenilor. De asemenea, trebuie să contribuim pe cât posibil la îmbunătățirea lor.

Am avut deja trei ședințe de consiliu local, iar a patra va avea loc joi. Am dovedit că participarea noastră nu este formală, ca simpli ridicători de mâini. Am propus amendamente, pentru a corecta lipsurile pe care le-am identificat. Am făcut propuneri de HCL, pe care sperăm să le vedem pe ordinea de zi cât mai curând.

Conform prevederilor Codului Administrativ, consilierii locali au dreptul de a primi informații de la aparatul de specialitate din primărie, pentru o mai bună cunoaștere a problemelor de interes local. Având în vedere că Primăria Arad are în jur de 90 de compartimente, birouri, etc, am considerat că o introducere formală este absolut necesară.

Întârzierea acesteia se întoarce împotriva arădenilor, prin îngreunarea misiunii noastre. Problemele ridicate de cetățeni necesită soluții, iar colaborarea dintre consilieri și departamentele din primărie este esențială. Sperăm totuși că binele orașului va prevala față de anumite interese politice și că această introducere se va produce cât mai curând.

Continue Reading

Politică

PNL Arad încalcă legea și umple orașul de bannere cu conținut electoral

Published

on

By

PNL Arad și-a făcut un prost obicei din a încălca în mod constant legea iar asta fără a suporta vreodată consecințe de vreun fel. O face și acum în precampanie electorală, când ignoră deliberat hotărărea Consiliului Local Municipal 186/2006 care reglementează regimul afișajului public în oraș.

„Cu alte cuvinte, liberalii își permit să afișeze, cu ostentație în Arad, bannere cu mesaje și chipuri de politicieni, unde îi duce imaginația și bunul plac. O fac peste tot, între doi stâlpi sau pe clădirile unde cred ei că propaganda va avea impact maxim.

Ca să fie clar, PNL trișează ca la Poker, jucând cu număr dublu de cărți, în timp ce ceilalți participanți la joc se conformează regulilor. Pentru conformitate, organizația locală PSD Arad respectă hotărărea Consiliului Local Municipal.

De altfel, PSD Arad a sesizat in scris Politia Locala, cerând restabilirea legalității in municipiu.” afirmă președintele organizației municipale PSD Arad Ilie Cheșa.

Continue Reading

Politică

Sergiu Bîlcea: „Am derulat cel mai mare proiect de investiţii în drumurile judeţene după Revoluţia din 1989”

Published

on

By

Mandatul Consiliului Judeţean 2016 – 2020 se încheie săptămâna aceasta. Vicepreşedintele Sergiu Bîlcea a prezentat ideile principale ale ultimilor patru ani.

„Este un final frumos de mandat la Consiliul Judeţean Arad, astăzi când am făcut încă un pas pentru realizarea centurii de Sud-Est a Aradului, lucrarea care va fi realizată din fonduri europene. Este genul de proiect pentru care merită să faci administraţie, care arată că nu ai trecut degeaba prin funcţii publice: rezolvă problemele de trafic, aduce aproape 50 de milioane de euro pentru dezvoltare, înseamnă şi sprijin pentru economie, locuri de muncă. Când se închie o etapă, mie îmi place să văd în primul rând un nou început, alte provocări. Totuşi, este momentul să vorbim despre realizări – cred că atitudinea noastră, dorinţa de a construi împreună, de a aduce investiţii din toate sursele de finanţare posibile este realizarea cea mai mare. Cifrele arată bine: avem peste 444 km de drumuri judeţene reabilitate sau în lucru, 24 şantiere deschise şi 40 de covoare asfaltice. Suma totală investită este de 805 milioane de lei, din care mai mult de jumătate fonduri europene. În aceşti patru ani, am derulat cel mai mare proiect de investiţii în drumurile judeţene după Revoluţia din 1989. Ştiu că sunt şi probleme, întotdeauna vor fi, când muncim. Importantă este însă relaţia de încredere pe care am stabilit-o cu arădenii, sprijinul pe care l-am primit de fiecare dată pentru proiectele propuse pentru dezvoltarea Aradului.

Am vorbit de foarte multe ori despre cifre, fonduri, investiţii, asfalt, poduri, dar în realitate a fost de fiecare dată vorba despre oameni. Investiţiile noastre leagă oamenii, comunităţile, au scopul de a ajuta în final la o viaţă mai bună pentru arădeni, o economie prosperă, siguranţă. Cea mai mare satisfacţie este când vezi oameni mulţumiţi, la finalul unei investiţii, când praful şi noroaiele şantierelor, timpul petrecut în trafic sunt uitate şi avem o lucrare recepţionată. Noi am câştigat alegerile pentru că am ştiut agenda cetăţenilor, am răspuns solicitărilor acestora. Nu perfect, dar ne-am străduit şi asta s-a văzut. În timp ce alţii au arătat problemele, noi am venit cu soluţiile, asta a făcut şi face diferenţa.

Acum patru ani, am venit în Consiliul Judeţean cu experienţa din mediul privat. Aveam mai bine de 10 ani experienţă în propria firmă, pe care am dezvoltat-o de la zero şi mi-am propus să aduc în administraţia locală ce este mai bun în economia de piaţă: iniţiativa şi munca, strategia câştigătoare, eficienţa. M-am lovit aici de cu totul şi cu totul alte probleme: birocraţia şi ritmul lent, piedicile de tot felul, legile proaste. Am găsit însă o echipă care a vrut să îşi asume obiective îndrăzneţe şi cred că am făcut o treabă bună. Pentru mine urmează un alt drum, dar experienţa de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean m-a ajutat să învăţ multe lucruri. Cred că avem nevoie de o reformă a instituţiilor, a statului care să permită administraţiei locale şi centrale să lucreze mai repede şi mai bine. Am să duc cu mine mai departe o idee clară: construim împreună. Cred că dezvoltarea României, dezvoltarea Aradului sunt importante. Aradul trebuie respectat, proiectele noastre de dezvoltare trebuie să primească sprijin din partea Parlamentului, din partea Guvernului. Banii munciţi aici trebuie să rămână la Arad, pentru asta avem nevoie de sprijin la Bucureşti. De aceea, trebuie să mergem până la capăt, să obţinem la Bucureşti sprijinul de care Aradul are nevoie pentru a continua să crească”, a declarat Sergiu Bîlcea.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2017 Zox News Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.